Posts Tagged ‘UDMR’

O zi neagră pentru România

Thursday, February 11th, 2010

Miercuri 10 februarie 2010, în plenul Senatului României, s-au întâmplat două evenimente de o gravitate excepţională. În primul rând, membrii grupurilor parlamentare PSD+PC si PNL au trădat încă o dată INTERESUL NAŢIONAL (pentru a câta oară?!?) votând contra proiectului de lege al senatorului Urban Iulian, prin care fraţii basarabeni urmau să intre în România fără a mai fi nevoiţi să demonstreze că deţin suma aberantă de 500 euro.

Respingerea acestui proiect de lege atât de aşteptat peste Prut, prin care românilor basarabeni le-ar fi fost uşurată obţinerea vizei de intrare în Patria-Mamă, demonstrează spiritul revanşard al celor care au obţinut un scor ruşinos în Basarabia în timpul alegerilor prezidenţiale si care au găsit cel mai grotesc mod de a se răzbuna, răpindu-le basarabenilor un drept elementar şi istoric. Amintim că sunt alte state membre UE (Cipru, Ungaria) în care basarabenii pot intra fără să demonstreze că deţin sume de bani necesare întreţinerii lor, astfel încat votul celor 37 de senatori liberali şi social-democrati este de-a dreptul strigător la cer!

Noua Dreaptă va face publică lista celor 37 de senatori care şi-au bătut joc de 4 milioane de români basarabeni şi o va aduce la cunoştinţa alegătorilor din colegii, pentru ca fiecare votant să afle pe cine a trimis în Parlament! Îi asigurăm totodată pe fraţii basarabeni că nu România sau românii au votat împotrivă, ci 37 de mancurţi politici care nu au înţeles niciodată că Basarabia e România.

Şi pentru a întregi o zi neagră pentru România, tot în data de 10 februarie 2010, în acelaşi Senat al României, a trecut prin adoptare tacită proiectul de lege al parlamentarilor UDMR prin care România va fi împărţită în 16 regiuni! Proiectul de lege, care primise raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie, statuează că pe terioriul României sunt constituite 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare, între care Macroregiunea V formată din regiunile:

Covasna – Harghita – Mureş

Bistri
ţ
a-Năsăud – Cluj – Maramureş

Bihor – Sălaj – Satu-Mare

Parlamentarii UDMR sunt deci mai aproape ca niciodată în ultimii 20 de ani de împlinirea visului regionalizării României şi prin aceasta de instituţionalizarea aşa-zisului “ţinut secuiesc” (regiunea Covasna – Harghita – Mureş), Macroregiunea V în întregime nefiind altceva decât.. partea de nord-vest a Ardealului alipită Ungariei în 1940 prin Diktatul de la Viena!

Atenţia noastră se îndreaptă acum înspre Camera Deputaţilor care va dezbate acest proiect de lege în calitate de Cameră decizională. Dacă şi deputaţii vor trăda cu la fel de multă nonşalanţă interesul naţional, Noua Dreaptă va chema membrii si simpatizanţii din toată Ţara la apărarea cu orice preţ a statalităţii românesti şi a articolului 1 din Constituţie care prevede că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil!

Liderul Noii Drepte,

Tudor Ionescu

Scrisoare deschisă candidatului UDMR la Preşedintia României

Saturday, November 21st, 2009

Stimate domnule Kelemen Hunor,

Dupã declaratiile cu tentã discriminatorie ale primarului UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, am aflat cu stupoare ca si dvs., în calitate de candidat al UDMR la functia supremã în stat, ati cerut vineri 20 noiembrie autoritãtilor statului (autoritãti pe care de altfel nu le recunoasteti si pe care nu dati nici doi bani cu alte ocazii!) sã le interzicã unor cetãteti români, membri ai unei organizatii non-guvernamentale perfect legale, sã participe la sãrbãtorirea Zilei Nationale a României la Sfântu Gheorghe.

In calitatea dvs. ne-am fi asteptat sã cunoasteti mai bine legile Statului Român, mãcar Constitutia României care este legea fundamentalã si care statueazã în articolul 39 Libertatea întrunirilor. De asemenea, ne-am fi asteptat sã înfierati cu acelasi aplomb si intentia unor grupãri extremiste paramiliatare maghiare de a veni în România, la Cluj, cu ocazia Zilei Nationale a României. Sau ne-am fi asteptat sã protestati si fatã de turneul intitulat “Noua Descãlecare Maghiarã” efectuat de europarlamentarul partidului extremist “Jobbik”, Szegedi Csanad si Kohazy Ferenc care, pe 10 octombrie a.c., au sustinut o conferinta la sediul primãriei din Gheorgheni, declarând cã “dupã 1000 de ani, trebuie sã ne ocupãm din nou tara în Bazinul Carpatic, din casã în casã, din stradã în stradã, din localitate în localitate”.

De ce nu ati protestat domnule Kelemen Hunor fatã de mesajul antiromânesc si antistatal afisat de Kohazy Ferenc, care purta un tricou cu inscriptia: “Pãmântul Secuiesc nu este România”? De ce nu ati protestat si fatã de drapelele arpadiene fluturate cu acest prilej de membrii Miscãrii 64 de comitate (HVIM)? De ce nu ati protestat domnule candidat la Presedintia Romaniei si fatã de garda de onoare din sala de consiliu, care a fost asiguratã de membrii din Miercurea-Ciuc ai Sectiei Secuiesti ai Gãrzii Maghiare?

Sã intelegem cã aveti simpatii fascisto-horthyste? Sau cã maghiarii din Ungaria sunt bineveniti în Harghita si Covasna dar românii din Banat sau Oltenia – nu? Cu ce drept decideti dvs. cine are voie si cine nu are voie sa vinã în “secuime”?

Noi vã atragem atentia cã v-ati depus candidatura la presedintia unui “stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”, în care toti cetãtenii “sunt egali în fata legii si a autoritãtilor publice, fãrã privilegii si fãrã discriminãri.” Perioada Union Trium Nationum cand românii erau exclusi de la orice formã de participare politicã sau socialã, este de mult apusã. Ungurii nu mai sunt stãpâni absoluti iar românii nu mai sunt natiune “toleratã”. Acestea sunt realitãti pe care ar trebui sã le aveti în vedere înainte de a face declaratii cu caracter discriminatoriu si anticonstitutional.

In final, asigurãm toate pãrtile interesate cã manifestarea Noii Drepte din Sfântu Gheorghe va fi una civilizatã si se va încadra ca de obicei în cea mai perfectã legalitate. Mergem la Sfântu Gheorghe pentru a ne bucura de Ziua Nationalã si nu vom rãspunde provocãrilor, ori de unde ar veni ele.

Liderul Noii Drepte,
Tudor Ionescu

Noua Dreaptă răspunde primarului din Sfântu Gheorghe

Thursday, November 19th, 2009

Luând act de declaratiile iresponsabile ale primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, făcute în cadrul conferintei de presă organizate miercuri 18 noiembrie a.c., conducerea Noii Drepte tine să facă următoarele precizări:

1. Primarul Antal Arpad a săvârsit o impolitete si un grav act de discriminare atunci când a instigat la limitarea accesului unor cetăteni români la manifestările organizate de Ziua Natională a României la Sfântu Gheorghe, spunând: “nu cred că e bine să vină oameni de la Timisoara, Bucuresti, Botosani si Gorj, să ne spună nouă al cui e pământul pe care trăim – noi stim foarte bine si să ne lase în pace”.

2. Noua Dreaptă atrage atentia edilului cu mintea infierbântată că municipiul Sfântu Gheorghe nu este nici feuda sa personală si nici a candidatului UDMR la presedintia României, Kelemen Hunor, pentru care “România este stat national doar pe hârtie”! In plus, îl sfătuim pe domnul Antal Arpad să nu uite că judetul Covasna este însăsi inima României, atât din punct de vedere geografic cât si din punct de vedere istoric, pe teritoriul asa zisului “tinut secuiesc” aflându-se cea mai mare concentrare de cetăti si vestigii dacice.

3. Il asigurăm totodată pe domnul Antal Arpad Andras că nu ne trebuie nicio autorizatie pentru a sărbători Ziua Natională în tara în care ne-am născut, indiferent de judet sau oras. Subliniem încă o dată că vom participa alături de alte mii de români la festivitătile aniversare de la Catedrala Ortodoxă si din Piata Mihai Viteazul, pentru aceasta nefiindu-ne necesar vreun pasaport, după cum probabil încă mai visează cu ochii deschisi unii lideri ai maghiarilor.

4. Ipocrizia primarului Antal Arpad nu cunoaste însă limite, fiind de notorietate faptul că în fiecare an acesta refuză să participe la sărbătoarea de 1 Decembrie, probabil întrucât seful său politic, Marko Bela, a declarat anul trecut că “Ne doare Trianonul si ne doare 1918. După alegeri e sărbătoarea natională a României, dar evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat 70 de ani de agonie”.

5. Primarul Antal Arpad ne lipeste cu generozitate si o serie de etichete abuzive, între care cea de “fascism”, probabil în incercarea de a distrage atentia opiniei publice de la adevăratii fascisti din Jobbik, Garda Maghiară, Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM) sau Tinerii Maghiari din Ardeal (EMI), care în repetate rânduri au sustinut discursuri antiromânesti si au fluturat drapelele hortyiste la manifestările oficiale ale autoritătilor locale din Covasna si Harghita. Asta ca să nu mai pomenim de fruntasii UDMR si PCM care se fac vinovati de promovarea cu obstinatie a cultului criminalului de război Wass Albert.

6. Complet lipsit de simtul ridicolului, primarul Antal Arpad “uită” de asemenea că se face direct răspunzator de promovarea unor atitudini antiromânesti, revizioniste si anticonstitutionale si îndeamnă fatis la săvârsirea unor abuzuri împotriva membrilor Noii Drepte, făcând apel la interventia unor institutii ale Statului Român pe care si Noua Dreaptă le-a sesizat în repetate rânduri [3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10] atunci când articolul 1 din Constitutie si Siguranta Natională au fost puse în pericol de anumiti reprezentanti ai maghiarilor care au initiat si organizat manifestări anticonstitutionale si antistatale.

7. In incheiere, facem apel la toti românii din Sfântu Gheorghe si din toată tara (dar si la cetăteanul român Antal Arpad!), să fie prezenti marti 1 Decembrie în centrul municipiului Sfântu Gheorghe pentru a ne bucura cu totii de aniversarea Zilei de 1 Decembrie – Ziua Natională a României!

Liderul Noii Drepte,

Av. Tudor Ionescu

Cuvântarea rostită cu ocazia Marşului Memorial Avram Iancu – Cluj-Napoca, 15 martie

Thursday, March 19th, 2009

Tudor Ionescu la Cluj pe 15 martie

Fraţi români!

Vreau să vă salut pe toţi cei prezenţi în această piaţă, pe toţi clujenii dar şi pe toţi camarazii care au venit din Oradea, Maramureş, Timişoara, Braşov, Mureş, Neamţ şi, nu în ultimul rând, Bucureşti.

Ne-am adunat astăzi în Piaţa Avram Iancu din Cluj din cel putin 3 motive. În primul rând, să aniversăm împlinirea a 160 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Transilvania! Dacă maghiarii au aniversat anul trecut 160 de ani de la declanşarea revoluţiei de la 1848 – şi au avut motive s-o facă întrucât unul din obiectivele revoluţiei maghiare de la 1848 a fost proclamarea unilaterală a unirii Transilvaniei cu Ungaria -, ei bine, anul acesta, în 2009, noi românii avem toate motivele de sărbătoare, căci în 1849, în urmă cu 160 de ani, revoluţia maghiară a fost înfrântă iar cea românească a triumfat!

Un alt motiv pentru care am ales Clujul ca loc al manifestării noastre, este faptul că Avram Iancu şi-a petrecut o mare parte din viaţă în acest străvechi oraş românesc. Aici a urmat Avram Iancu liceul şi tot aici a urmat Facultatea de Drept.

Tot la Cluj se afla în acea perioadă şi sediul Dietei Transilvaniei, dominată de maghiari, care a votat în 1848 unirea unilaterală si absurdă a Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a impulsionat lupta lui Avram Iancu, comandantul şi strategul revoluţiei române din Ardeal.

Trebuie spus că în 1848 Avram Iancu avea doar 24 ani. Era deci de vârsta multora dintre voi. El s-a ridicat la luptă pentru eliberarea socială şi naţională a românilor ardeleni. Pentru desfiinţarea privilegiilor feudalilor maghiari. Tărăgănarea aplicării şi în Transilvania a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea de către Dieta din Cluj a unirii Transilvaniei cu Ungaria au dus la ridicarea lui Iancu la luptă.

Iancu a polarizat miraculos poporul în jurul său, l-am numi astăzi un conducător carismatic, de tipul lui Corneliu Codreanu. El a fost unul din principalii organizatori ai adunărilor de la Blaj, prilej cu care a respins cu desăvârşire unirea cu Ungaria şi a rostit hotărârea sa si a poporului său de a se ridica la luptă: „românii nu cerşesc libertatea de la unguri; naţiunea română este destul de puternică pentru a-şi câstiga libertatea naţională luptând!”

Atunci ca şi cu alte ocazii în care împrejurările le-au permis-o, maghiarii s-au dedat la atrocităţi împotriva românilor: au fost lichidaţi nu prin luptă ci prin metode teroriste, torturi şi execuţii peste 40.000 de ţărani români – străbunicii voştri! -, 300 de sate fiind complet rase de pe suprafaţa pământului.

Însă Dumnezeu îi ajută pe cei drepţi, aşa că revoluţia maghiară a fost înfrântă de oastea lui Iancu, în alianţă cu noul împărat al Austriei, Franz Joseph, şi armata ţaristă, pe care acesta a chemat-o în ajutor. Armata revoluţionară maghiară a fost zdrobită lângă Sighişoara şi a capitulat la Şiria, în judeţul Arad, pe 13 august 1849.

Din păcate, după cum bine ştiţi, aliaţii austrieci nu şi-au ţinut promisiunile şi aflându-se în anul 1849 la Viena pentru susţinerea drepturilor naţionale, Avram Iancu refuză decoraţiile împăratului Franz Joseph, zicând: ,,Noi nu ne-am luptat pentru jucării, vrem drepturi, Majestate!” Trei ani mai târziu, Iancu refuză să se întâlnească cu acelaşi împărat al Austriei, aflat în vizită în Transilvania.

Avram Iancu a întruchipat deci setea de libertate şi demnitate a românilor din Ardeal într-o vreme când românii, deşi majoritari, erau consideraţi “naţiune tolerată”; într-o vreme când, deşi la ei acasă, românii erau trataţi drept slugi; într-o vreme când, deşi creştini de veacuri, românii erau prigoniţi religios!

Dragi camarazi, efortul vostru de a veni astăzi la Cluj, în special al celor care au venit de la distanţe mari, nu a fost în van. Am venit să demonstrăm că suntem români şi mândri de asta! Am venit să arătăm tuturor că noi suntem români şi aici, în Cluj, pe veci stăpâni! Să ne vedem cu bine pe 12 septembrie la Țebea, acolo unde se odihneşte Avram Iancu lângă gorunul lui Horea!