Fraţi români!
Vreau să vă salut pe toţi cei prezenţi în această piaţă, pe toţi clujenii dar şi pe toţi camarazii care au venit din Oradea, Maramureş, Timişoara, Braşov, Mureş, Neamţ şi, nu în ultimul rând, Bucureşti.
Ne-am adunat astăzi în Piaţa Avram Iancu din Cluj din cel putin 3 motive. În primul rând, să aniversăm împlinirea a 160 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Transilvania! Dacă maghiarii au aniversat anul trecut 160 de ani de la declanşarea revoluţiei de la 1848 – şi au avut motive s-o facă întrucât unul din obiectivele revoluţiei maghiare de la 1848 a fost proclamarea unilaterală a unirii Transilvaniei cu Ungaria -, ei bine, anul acesta, în 2009, noi românii avem toate motivele de sărbătoare, căci în 1849, în urmă cu 160 de ani, revoluţia maghiară a fost înfrântă iar cea românească a triumfat!
Un alt motiv pentru care am ales Clujul ca loc al manifestării noastre, este faptul că Avram Iancu şi-a petrecut o mare parte din viaţă în acest străvechi oraş românesc. Aici a urmat Avram Iancu liceul şi tot aici a urmat Facultatea de Drept.
Tot la Cluj se afla în acea perioadă şi sediul Dietei Transilvaniei, dominată de maghiari, care a votat în 1848 unirea unilaterală si absurdă a Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a impulsionat lupta lui Avram Iancu, comandantul şi strategul revoluţiei române din Ardeal.
Trebuie spus că în 1848 Avram Iancu avea doar 24 ani. Era deci de vârsta multora dintre voi. El s-a ridicat la luptă pentru eliberarea socială şi naţională a românilor ardeleni. Pentru desfiinţarea privilegiilor feudalilor maghiari. Tărăgănarea aplicării şi în Transilvania a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea de către Dieta din Cluj a unirii Transilvaniei cu Ungaria au dus la ridicarea lui Iancu la luptă.
Iancu a polarizat miraculos poporul în jurul său, l-am numi astăzi un conducător carismatic, de tipul lui Corneliu Codreanu. El a fost unul din principalii organizatori ai adunărilor de la Blaj, prilej cu care a respins cu desăvârşire unirea cu Ungaria şi a rostit hotărârea sa si a poporului său de a se ridica la luptă: „românii nu cerşesc libertatea de la unguri; naţiunea română este destul de puternică pentru a-şi câstiga libertatea naţională luptând!”
Atunci ca şi cu alte ocazii în care împrejurările le-au permis-o, maghiarii s-au dedat la atrocităţi împotriva românilor: au fost lichidaţi nu prin luptă ci prin metode teroriste, torturi şi execuţii peste 40.000 de ţărani români – străbunicii voştri! -, 300 de sate fiind complet rase de pe suprafaţa pământului.
Însă Dumnezeu îi ajută pe cei drepţi, aşa că revoluţia maghiară a fost înfrântă de oastea lui Iancu, în alianţă cu noul împărat al Austriei, Franz Joseph, şi armata ţaristă, pe care acesta a chemat-o în ajutor. Armata revoluţionară maghiară a fost zdrobită lângă Sighişoara şi a capitulat la Şiria, în judeţul Arad, pe 13 august 1849.
Din păcate, după cum bine ştiţi, aliaţii austrieci nu şi-au ţinut promisiunile şi aflându-se în anul 1849 la Viena pentru susţinerea drepturilor naţionale, Avram Iancu refuză decoraţiile împăratului Franz Joseph, zicând: ,,Noi nu ne-am luptat pentru jucării, vrem drepturi, Majestate!” Trei ani mai târziu, Iancu refuză să se întâlnească cu acelaşi împărat al Austriei, aflat în vizită în Transilvania.
Avram Iancu a întruchipat deci setea de libertate şi demnitate a românilor din Ardeal într-o vreme când românii, deşi majoritari, erau consideraţi “naţiune tolerată”; într-o vreme când, deşi la ei acasă, românii erau trataţi drept slugi; într-o vreme când, deşi creştini de veacuri, românii erau prigoniţi religios!
Dragi camarazi, efortul vostru de a veni astăzi la Cluj, în special al celor care au venit de la distanţe mari, nu a fost în van. Am venit să demonstrăm că suntem români şi mândri de asta! Am venit să arătăm tuturor că noi suntem români şi aici, în Cluj, pe veci stăpâni! Să ne vedem cu bine pe 12 septembrie la Țebea, acolo unde se odihneşte Avram Iancu lângă gorunul lui Horea!